Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2011

Vae soli!

Suflet bland nascut din vise,
Dospite-n nori si-n ceturi grele
Osandit sa bata-n porti inchise,
Si alungat de a lor tacere.

Strop de viata adus sub soare,
De catre doua inimi reci,
Lasandu-l cu nepasare,
Pe nesigure poteci.

Prins in chingile durerii,
Orfan cu parinti in viata,
Ajuns in muchia disperarii
Trist ii desfide-n fata.

A inteles cuvantul mama,
Ca pe un trosnet sec de bici,
Ce-l loveste si ii destrama,
Visele, de-s mari sau mici.

A dorit in ceasul greu,
Un zambet sa-l inveleasca,
Dar a ramas captiv mereu,
In singuratatea-i nefireasca.

Vorbe goale si surghiun,
I-au fost zestrea din parinti,
Si simte adesea un dor nebun,
Sa-i implore ca pe sfinti.

Deschideti-mi si mie poarta,
In dosul careia existati,
O clipa doar sa vad ca soarta,
Surade cand ma imbratisati.

Sa simt si eu ca-n asta lume,
Soarele cu sarg rasare,
Pentru cei ce au un nume,
Dar si parinti sa-i inconjoare.

Pe fruntea-mi stransa de durere,
Sa vad cum se abate lin,
A mamei sfanta mangaiere,
In fata careia sa ma inchin.
………………………….
Dar in zadar o ruga sacra,
Se inalta pan’ la ceruri,
Ca o inima de piatra,
Impietrita e de-a pururi.

Sarman pribeag nascut din vise,
Dospite-n nori si-n ceturi grele,
Osandit sa bata-n porti inchise,
E alungat mereu de a lor tacere.

Read Full Post »

Dedic randurile de mai jos, unui frumos orasel din jud. Brasov. Este vorba despre or. Victoria, unde mi-am petrecut o buna parte dintre cei mai frumosi ani ai vietii mele. Un oras tanar, la poalele muntilor Fagaras, in care toate aspectele vietii sociale, care se impleteau in mod armonios, respectiv conditii de locuit, de munca, de invatatura, oameni, locuri etc.m-au impresionat profund ,ramanand pentru totdeauna in mintea si sufletul meu, ca un mic colt de rai, o oaza de liniste si frumusete. Am revazut de curand acele locuri, in care mi-am petrecut a doua parte a copilariei mele. Bucuria si emotiile inevitabile unei astfel de revederi, nu pot fi descrise! Cuvintele raman neputincioase, pentru a descrie ce simteam strabatand strazile si aleile orasului, vazand cladirile si locurile prin care am trecut acum aprox. 40 de ani! Aceasta bucurie insa, mi-a fost umbrita de tacerea nefireasca ce domina intregul oras. Oamenii, putini pe care ii intalneam, erau tacuti si ei, miscandu-se de colo colo, ca niste umbre. Motoarele, care odinioara propulsau viata acestui mic oras de munte cu exuberanta, au fost oprite demult. Orasul Victoria, cel pe care-l stiam candva, este acum un oras trist, tacut, desi la fel de frumos ca si atunci. Cei care au condus destinele acestei tari de mai bine de 20 de ani, au reusit sa distruga nu numai sufletele oamenilor, ci si pe cel al oraselor, al localitatilor in care traim.

Pe alei ard trandafirii.

Venise vremea, imi amintesc
Adesea cu nostalgie,
Sa plec din cuibul parintesc,
Pe un drum harazit mie.

Trecut prin ciur si prin darmon,
De reci meandre austere,
Ales-am vad, nici monoton
Dar nici presarat cu himere.

Stiam al vietii rost prea bine,
Desi eram firav vlastar,
Ca nimic nu-i dela sine,
Si orice iluzie e in zadar.

Cu aste scuturi fara nume,
Plecat-am precum a fost scris,
In micul orasel uitat de lume,
Leagan de vise, un paradis!

Cetate cu porti deschise,
Pentru cine a vrut sa vina,
Aici sa-si cladeasca vise,
Si in ele sa ramana.

Pe alei ard trandafirii,
Sub largi cupole de castani,
Oferindu-se privirii,
Mai aprinsi prin ani si ani.

Dascali puri cu suflet mare,
Am intalnit, cum greu gasesti,
Daruind prin seminare,
Comori ascunse ca in povesti.

Cerul era senin pe atunci,
Viata fremata prospera,
Teii mai infloreau prin lunci,
Si se mai rostea cuvantul-spera.

Vremurile s-au scurs rebele,
Cu alaiul lor de legi,
Starnind un vifor de sechele,
Nefiind chip sa le dezlegi.

Tot ce a fost candva in floare,
Cu dever, in mod barbar
A fost rupt fara indurare,
Si vandut ca la bazar.

In mica urbe, ce odinioara,
Erau in voga trandafirii,
Acum doar tristetea zboara,
Sufocand speranta firii.

Read Full Post »